Agrafa Print – lumea printurilor digitale

În prezent brand cu mare rezonanță pe piața printurilor digitale, în trecut departament al unei agenții de publicitate, Agrafa Print a reușit de-a lungul celor peste 17 ani de existență să își contureze o notorietate crescută, dar și o reputație extrem de pozitivă în rândul celor cu care a colaborat, colaborează sau ar putea colabora pe viitor.

Cărți de vizită carton multistrat 90 x 50 mm (landscape)

Principalele atuuri care fac din acest brand un lider pe piață se conturează în jurul diversității. Faptul că au fost mereu orientați către clienți, către ideile acestora, permițându-le să ia parte activ la întreg procesul creativ și nu numai, a dus la creionarea unor cadre de colaborare extrem de favorabile. Nu au impus limite nici în ceea ce privește modul de lucru, posibilități de imprimare, idei, dezvoltarea produselor și nici investiții.

Investiții constante

Pentru a se asigura că pot face față și mai exact pot onora orice comandă, indiferent de complexitatea ideii din spatele produsului, a fost nevoie să se investească constant în aparatură, noi tehnologii, soft-uri, dar și în echipă. În prezent, Agrafa este desemnată ca fiind prima care a adoptat tehnologia de imprimare DTG (direct to garmet) care presupune plasarea imprimeului direct pe materialul textil, conferindu-i o rezistență sporită. Mai exact, cerneala pătrunde direct în adâncul fibrei, fără a afecta calitatea și finețea materialului. Acest procedeu conferă garanția că cerneala va rămâne impregnată în țesătură, eliminând riscul deteriorării sau decolorării imprimeului, ca în cazul celor care erau realizate prin lipire la suprafața materialului.

Clienții au devenit colaboratori

Fiecărui client îi este deschisă oportunitatea de a se implica direct în parcurgerea acestui proces pe care îl presupune crearea de produse personalizate. Altfel spus, aceștia sunt îndemnați în a realiza propria grafică  a produsului final,  a imaginii ce urmează a fi tipărite, sau a unor anumite detalii pe care le dorește cu strictețe prezent în produs. Astfel, acesta are control deplin asupra imaginii finale, și în plus, pot fi evidențiate anumite aspecte care, poate că, prin comunicarea verbală sa-ar fi pierdut sau nu ar fi fost surprinse la fel de bine. De asemenea, tot pentru a se putea ajunge la cea mai multă variantă, clientul are posibilitatea de a solicita o mostră gratuită. În acest fel, poate observa și comunica în timp util acele aspecte care nu sunt tocmai conforme cu ideea creionată inițial. În acest fel noi avem posibilitatea de a remedia aceste lucruri în timp util, fără a afecta întreaga comandă sau a prelungi timpul estimat de livrare. 

Tot în ideea de a contura cadrul unei colaborări eficiente, am creat și o multitudine de oferte care să aibă însemnătate la calcularea costului final; precum servicii de procesare grafică gratuite pentru prima comandă sau transport gratuit pentru orice comandă mai mare de 60 de Euro.

Leave a Reply